Se incarca...

Mergi la conţinutul principal

UNIQA Comunicate de presa

29 August, 2023 Comunicate de presa

UNIQA in primele 6 luni din 2023: dezvoltarea activitatii cu focus pe nevoile clientilor, pentru o viata mai buna impreuna

UNIQA Asigurari si UNIQA Asigurari de viata au incheiat prima jumatate a anului 2023 cu rezultate in crestere pe segmentele asigurarilor non-auto si de viata.

UNIQA Asigurari si UNIQA Asigurari de viata au incheiat prima jumatate a anului 2023 cu rezultate in crestere pe segmentele asigurarilor non-auto si de viata, volumul total al primelor brute subscrise de cele doua companii fiind de 57,5 milioane euro, mai mare cu 8,5% fata de primele 6 luni ale anului trecut, conform evidentelor statutare. Ambele companii UNIQA au raportat la finalul semestrului 1 din 2023 un profit statutar inainte de impozitare de 4 milioane euro.

UNIQA pastreaza in focus experienta oferita clientilor prin produse si servicii care raspund nevoilor relevante pentru acestia. Compania se bucura de o incredere tot mai mare din partea clientilor din Romania, astfel ca, in prima jumatate a anului curent, numarul lor a crescut cu 7%, comparativ cu acelasi interval din 2022. Un avans notabil a fost marcat in zona asigurarilor de locuinta, unde cu 25% mai multi clienti au ales UNIQA drept partener de incredere pentru a proteja tot ce este important pentru ei acasa.  

Asigurarile non-auto au generat vanzari in valoare de 26,9 milioane euro, cu 13% peste cele inregistrate la finalul primului semestru din 2022.

Asigurarile pentru companii au continuat sa se dezvolte, cu precadere in zona solutiilor dedicate intreprinderilor mici si mijlocii si asigurarilor de raspunderi, avand cresteri de 18% ale volumului de prime brute subscrise pentru fiecare dintre aceste linii de activitate.

Totodata, UNIQA acorda o atentie deosebita solutiilor sustenabile pe segmentul de asigurari de tip affinity. Astfel, alaturi de partenerii sai, compania dezvolta programe prin care ofera solutii complete de asigurari pentru energia regenerabila in Romania.

In zona de retail, interesul clientilor pentru asigurari facultative de locuinta de la UNIQA a continuat sa creasca, vanzarile pe acest segment fiind cu 28% mai mari in primul semestru din 2023, comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior.

Asigurarile de calatorie au devenit, de asemenea, prima alegere pentru tot mai multi clienti care doresc sa se bucure de vacante relaxate si sa descopere lumea mai bine impreuna cu UNIQA, avand la indemana o solutie de protectie financiara in cazul situatiilor neprevazute. Volumul vanzarilor pe acest segment a crescut cu 27% in intervalul ianuarie – iunie 2023, fata de prima jumatate a anului trecut. Compania a lansat UNItravel, o noua varianta a produsului, care ofera beneficii suplimentare pentru clienti, fiind o asigurare ce poate fi achizitionata online, simplu si rapid, cu ajutorul consultantului digital ANA, dar si prin platforma digitala MyUNIQA.

Totodata, asigurarile private de sanatate oferite de UNIQA continua sa castige increderea clientilor pentru beneficiile si calitatea serviciilor, inregistrand un salt important in primele 6 luni din 2023. La inceputul anului, compania a lansat un nou produs de asigurare de sanatate destinat clientilor corporate si se concentreaza, in continuare, pe imbunatatirea solutiilor existente in portofoliu, calibrandu-le la nevoile unei piete competitive din perspectiva nevoilor de protectie financiara in cazul evenimentelor legate de sanatate.

Ne asumam un rol tot mai important fata de clientii nostri, oameni si companii, pentru o viata mai buna in comunitatea din care facem parte. Vrem sa avem un impact pozitiv, oferindu-le produse si servicii care inseamna mai mult decat protectie financiara. Ne dorim sa fim un punct de sprijin relevant pentru clientii, sa actionam ca adevarati consultanti in relatia cu acestia, sa ii inspiram sa ia cele mai bune decizii pentru realizarea planurilor care conteaza cu adevarat pentru ei. Totodata, actionam pentru a ajuta societatea si a sustine continuitatea si succesul afacerilor, prin solutii adaptate la complexitatea si diversitatea nevoilor din aceasta zona. Promisiunea pentru o viata mai buna impreuna este adresata deopotriva clientilor, partenerilor si echipei UNIQA, iar actiunile noastre sunt ghidate de valori comune, in baza carora contribuim la bunastarea comunitatii”, a declarat Paul Cazacu, Presedinte Directorat - CEO UNIQA Asigurari.

Pe segmentul de asigurari auto facultative CASCO, prioritatile UNIQA s-au mentinut in zona imbunatatirii portofoliului si a experientei oferita clientilor, printr-un standard ridicat al nivelului de servisare. Astfel, UNIQA a adaugat un portofoliul sau de solutii digitale pentru clienti un nou serviciu, accesibil cu ajutorul consultantului digital ANA, care a preluat si activitatea de efectuare a inspectiei de risc pentru asigurarile CASCO. Procesul este acum mai simplu si mai rapid, fara consum de hartie, fara deplasari suplimentare, permitandu-le clientilor sa economiseasca timp si carburant.

In ceea ce priveste activitatea de vanzare pentru asigurarile de viata, volumul primelor brute subscrise de UNIQA in prima jumatate a anului 2023 a atins nivelul de 16,8 milioane euro, in crestere cu 19% comparativ cu primul semestru din 2022, evolutie sustinuta de asigurarile asociate produselor de creditare si asigurarile de viata traditionale,

“O viata mai buna impreuna incepe cu grija fata de cei dragi. Aceasta are, cu certitudine, o multitudine de modalitati de manifestare si credem ca una dintre ele, foarte importanta, este preocuparea de a gasi solutiile de protectie financiara potrivite in cazul evenimentelor neprevazute, fie ca vorbim despre asigurarile de viata sau cele de sanatate. UNIQA continua sa dezvolte un portofoliu de produse si servicii relevante pe acest segment, pentru a oferi clientilor beneficiile pe care acestia le cauta”, a precizat Mihaela Stroia, Presedinte Directorat - CEO UNIQA Asigurari de viata.

Consultantul digital ANA, solutie implementata de UNIQA in 2019 pentru simplificarea proceselor de notificare si solutionare a daunelor, a inregistrat pana in prezent, peste 174.000 de accesari si aproximativ 64.000 de dosare de dauna avizate.

Serviciile digitale oferite de ANA inseamna, in primul rand, timp economisit. Astfel, clientii scutesc aproximativ 20 de minute per dosar de dauna, ceea ce se traduce in 1,28 de milioane de minute economisite in patru ani, respectiv 2,43 ani.

ANA inregistreaza tot mai multe accesari de la an la an, iar, la patru ani de la implementarea acestei solutii digitale, majoritatea avizarilor de daune sunt efectuate cu ajutorul consultantului digital. Daca in anul 2019 doar 5 - 10 procente din totalul avizarilor treceau prin canalul digital si restul prin cel traditional (Call Center), situatia s-a inversat, astfel incat, in prezent, 85% - 90% dintre daune sunt avizate digital.

Pe langa notificarea si solutionarea daunelor, consultantul digital ANA ofera clientilor status-ul dosarului de dauna in timp real, posibilitatea de a cumpara online asigurari de calatorie, iar clientii pot, de asemenea, sa ofere feedback despre experienta lor digitala.

Totodata, consultantul digital ANA pune la dispozitia clientilor UNIQA o modalitate simpla, rapida si accesibila de a cumpara asigurari de calatorie online.

  • Vocea clientilor este un reper important al experientei lor alaturi de UNIQA

Rezultatele sondajelor derulate de UNIQA in perioada ianuarie – iunie 2023, dupa fiecare interactiune cu clientii, indica un scor de satisfactie general situat la nivelul de 4,6 din 5. In acest context, experienta clientilor la momentul achizitiei politelor de asigurare si la daune, pentru aceeasi perioda de referinta, este evaluata de catre acestia cu scoruri de satisfactie de 4,7 din 5.

Totodata, evaluarile si feedback-ul clientilor despre interactiunea lor cu UNIQA prin intermediul consultantului digital ANA au generat un scor de satisfactie situat la nivelul de 4,7 din 5 in primele 6 luni din 2023.

In ceea ce priveste petitiile, UNIQA ramane una dintre companiile de asigurare cu cele mai putine nemultumiri adresate de catre clienti. In primul semestru al anului 2023, numarul reclamatiilor primite de UNIQA a fost cu 18% mai mic, comparativ cu acelasi interval al anului trecut. Astfel, UNIQA Asigurari si UNIQA Asigurari de viata au inregistrat in perioada ianuarie – iunie 2023 un total de 78 de petitii, dintre care 74 unice si 4 conexe.

UNIQA are o istorie de aproape 15 ani in piata asigurarilor din Romania si beneficiaza de peste 200 de ani de experienta internationala, ca parte dintr-un grup financiar cu o prezenta puternica la nivel european. Prin modelul de afaceri, compania pozitioneaza in centrul activitatii nevoile clientilor, adresate specific pe segmentele Retail, Bancassurance si Corporate & Affinity, oferind produse si servicii relevante, accesibile si inovatoare, la standarde inalte, cu scopul de a contribui la o viata mai buna impreuna cu clientii, partenerii si comunitatea.

Despre UNIQA

UNIQA Insurance Group opereaza pe piata romaneasca din 2008, oferind toate formele de asigurari de bunuri, de raspundere si de persoane. UNIQA Asigurari se numara printre liderii pietei romanesti de asigurari generale, oferind un portofoliu complet de produse care respecta nevoile clientilor si tendintele pietei. Compania se preocupa permanent si acorda o mare importanta dezvoltarii de produse si de solutii de asigurari integrate, adaptate nevoilor actuale si stilului de viata modern si dinamic. In 2010, UNIQA a inceput operatiunile pe piata asigurarilor de viata, lansand compania UNIQA Asigurari de viata. Cu produse de asigurare de viata mixte, la termen si de grup, dar si cu experienta si know-how-ul UNIQA Insurance Group, compania respecta nevoile fiecarui client in parte, gasind solutiile de asigurare potrivite.

Despre UNIQA Group

UNIQA Group este una dintre companiile de asigurari de top pe pietele sale principale din Austria si Europa Centrala si de Est (ECE). Aproximativ 22.400 de angajati si parteneri de vanzari exclusivi deservesc aproape 16 milioane de clienti din 18 tari. UNIQA este al doilea grup de asigurari ca marime din Austria, cu o cota de piata de aproximativ 21%. In regiunea de dezvoltare ECE, UNIQA este prezenta pe 15 piete: Albania, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Cehia, Ungaria, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Polonia, Romania, Rusia, Serbia, Slovacia si Ucraina. In plus, companiile de asigurari din Elvetia si Liechtenstein fac, de asemenea, parte din UNIQA Group.

 

 

Contact UNIQA

PR: Amelia Laudat

Tel: + 40 721.291.363

E-mail: contact.presa@uniqa.ro                                                          Bucuresti, 29 august 2023